13 decembrie 2017
Campus comunitar

           Încă de la începuturile Comunității Magnificat dorința după comuniune i-a determinat pe cei care puneau bazele Comunităţii să petreacă cât mai mult timp împreună, ba chiar și concediile să le petreacă în mod comunitar. Așa s-a dat început în urmă cu peste 30 de ani „Campus-ului comunitar” sau „Campeggio comunitario”, cum i se spune în limba italiană, o experiență care astăzi nu poate lipsi din stilul de viață și de evanghelizare al Comunității Magnificat. La început, campus-ul era doar un instrument de comuniune între membri și o mărturie a faptului că destinderea și odihna din timpul verii poate fi trăită într-un mod profund spiritual. De aceea, locuind aproape o lună de zile în corturi în apropierea unei plaje, ofereau trupului și minții odihna necesară, dar și sufletului ceea ce i se cuvine prin intermediul unui program spiritual, care era făcut la început din rugăciune comunitară zilnică și ascultarea Cuvântului. Încetul cu încetul experiența a crescut și a luat amploare. Prezența preoților la acest tip de experiență a permis ca și lui Isus să i se construiască un cort în care să fie adorat 24 din 24, iar Sf. Liturghie să fie celebrată zilnic.
            În prezent, campus-ul Comunității Magnificat reprezintă un puternic instrument de evanghelizare și de mărturie. Sute de persoane au ocazia să petreacă în fiecare an zilele de concediu într-un mod spiritual și fratern. Laudele și rugăciunea zilnică de dimineață, Sf. Liturghie zilnică, adorația euharistică perpetuă, momentele puternice de rugăciune carismatică și comunitară, învățăturile și mărturiile, precum și stilul de viață din campus, care îndeamnă la slujire reciprocă, fac din campus-ul comunitar o experiență benefică atât pentru membrii Comunității, cât și pentru toți cei care vin din afara ei spre a trăi odihna de peste an „altfel” decât o propune spiritul lumesc. Pentru mulți dintre membrii actuali ai Comunității, campus-ul comunitar a constituit momentul de har al convertirii lor.
            Începând din anul 2004 până în prezent, pentru membrii Comunității Magnificat din România, campus-ul comunitar constituie o experiență aproape anuală. La ea pot participa toți cei care fac un drum comunitar, începând cu Școala de Comunitate.

 Galerie foto


     






11 aprilie 2011.admin
Blogul Comunitatii Magnificat
A IX-a Întâlnire Națională a Comunității Magnificat
22 iunie 2017.

În zilele 27-28 mai 2017, la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni, a avut loc  a IX-a Întâlnirea Națională a Comunității Magnificat, comunitate care face parte din Reînnoirea Carismatică Catolică, care este un „curent de har” pentru reînnoirea întregii Biserici. Iar în Solemnitatea Rusaliilor celebrate la Roma în Piața Sf. Petru cu ocazia Jubileului de Aur al Reînnoirii Carismatice Catolice, Papa Francisc a reamintit și a subliniat faptul că Reînnoirea Carismatică Catolică nu este o asociație, ci un „curent de har”.


Reînnoirea Angajamentului de Alianță
29 ianuarie 2017.
Pentru frații aliați din Comunitatea Magnificat, Reînnoirea Angajamentului de Alianță cu Dumnezeu este momentul central al anului.  Duminică, 15 ianuarie 2017, 38 de aliați din fraternitățile aflate în orașele Bacău, București, Popești-Leordeni și Râmnicu-Vâlcea și-au oferit întreaga viață lui Dumnezeu, reînnoindu-și alianța cu Domnul în virtutea chemării pe care au primit-o de la El.
A treia predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa (16 decembrie 2016)
28 decembrie 2016.
În lunea de după Rusalii din 1975, cu ocazia încheierii Primului Congres Mondial al Reînnoirii Carismatice Catolice, fericitul Paul al VI-lea a adresat celor zece mii de participanţi reuniţi în bazilica "Sfântul Petru" un discurs în care a definit Reînnoirea Carismatică drept "o chance pentru Biserică". După ce a terminat de citit discursul oficial, Papa a adăugat, improvizând, aceste cuvinte: "În imnul pe care-l citim în această dimineaţă în breviar şi care provine de la sfântul Ambroziu, în secolul al IV-lea, este această frază greu de tradus deşi este foarte simplă: Laeti, care înseamnă cu bucurie; bibamus, care înseamnă bem; sobriam, care înseamnă bine definită şi moderată; profusionem Spiritus, adică belşugul Duhului. Laeti bibamus sobriam profusionem Spiritus. Ar putea să fie motoul imprimat pe mişcarea voastră: un program şi o recunoaştere a mişcării însăşi".
A doua predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa (9 decembrie 2016)
28 decembrie 2016.
Continuăm reflecţiile noastre despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa Bisericii şi a creştinului. Sfântul Paul menţionează o carismă deosebită a Duhului numită "discernământul duhurilor" (1Cor 12,10). La origine, această expresie are un sens foarte precis: indică darul care permite să se distingă, între cuvintele inspirate sau profetice rostite în timpul unei adunări, cele care vin de la Duhul lui Cristos de cele care provin de la alte duhuri, adică ori de la duhul omului, ori de la duhul demoniac, ori de la duhul lumii.
Prima predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa (2 decembrie 2016)
28 decembrie 2016.
Cu celebrarea a 50 de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican s-a terminat prima fază de "după Conciliu" şi se deschide alta. Dacă prima fază a fost caracterizată de problemele referitoare la "receptarea" Conciliului, aceasta nouă va fi caracterizată, cred, de completarea şi integrarea Conciliului; cu alte cuvinte, de recitirea Conciliului în lumina roadelor produse de el, punând în lumină şi ceea ce lipseşte în el, sau e prezent numai în fază seminală.
Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Copyright 2010 Comunitatea Magnificat