13 decembrie 2017
Post-seminar
Post-Seminarul sau „Viața nouă în Cristos”

    Drumul formativ de după Seminarul de Viață Nouă în Duhul Sfânt este numit Post-Seminar și precede Drumul de Discipolat propriu-zis. Această etapă formativă se desfășoară de-a lungul a circa 3 luni și este formată din 12 întâlniri săptămânale. Poate fi considerată o prelungire a Seminarului de Viață Nouă în Duhul Sfânt.
    Drumul formativ constă în citirea și meditarea unor minuni făcute de Isus și relatate de către evangheliști, evenimente ce reprezintă situații de schimbare a vieții, valabile pentru toți aceia care fac experiența iubirii lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
    Întâlnirea cu Domnul a însemnat pentru toți Paștele, adică o „trecere” pentru unii de la ignoranță la cunoaștere, iar pentru alții de la îndepărtarea de Dumnezeu la apropierea de El. Cu rugăciunea de efuziune se deschide acum perspectiva unei vieți noi, viață nouă în care Dumnezeu vrea să-i conducă pe frați prin Duhul Sfânt.
    Diferitele învățături – ca și celelalte momente propuse în această etapă de Post-Seminar – îi vor ajuta pe frați să devină conștienți de ceea ce a avut loc în timpul Seminarului de Viață Nouă în Duhul Sfânt și mai ales după rugăciunea de efuziune. În această fază este foarte important ca frații și surorile să fie ajutați să înțeleagă unele aspecte specifice ale Rugăciunii Carismatice Comunitare, pe care au experimentat-o deja în timpul Seminarului și la care au început să participe săptămânal, dar care în multe aspecte încă nu este suficient de bine înțeleasă și nu este considerată drept un loc foarte important de creștere.

    Obiectivele generale ale Post-Seminarului sunt:
  • Conștientizarea a ceea ce a avut loc odată cu experiența efuziunii;
  • Primii pași în spiritualitatea carismatică;
  • Primii pași în „exercițiul” carismelor;
  • Primii pași în direcția unei participări active la rugăciunea comunitară carismatică;
  • Integrarea graduală a fraților în viața grupului sau a Fraternității.
    Atingerea acestor obiective se bazează pe harul lui Dumnezeu, pe fidelitatea participanților, pe dăruirea celor chemați să slujească și pe respectarea metodologiei formative tipice acestei etape.

     






11 aprilie 2011.admin
Blogul Comunitatii Magnificat
A IX-a Întâlnire Națională a Comunității Magnificat
22 iunie 2017.

În zilele 27-28 mai 2017, la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni, a avut loc  a IX-a Întâlnirea Națională a Comunității Magnificat, comunitate care face parte din Reînnoirea Carismatică Catolică, care este un „curent de har” pentru reînnoirea întregii Biserici. Iar în Solemnitatea Rusaliilor celebrate la Roma în Piața Sf. Petru cu ocazia Jubileului de Aur al Reînnoirii Carismatice Catolice, Papa Francisc a reamintit și a subliniat faptul că Reînnoirea Carismatică Catolică nu este o asociație, ci un „curent de har”.


Reînnoirea Angajamentului de Alianță
29 ianuarie 2017.
Pentru frații aliați din Comunitatea Magnificat, Reînnoirea Angajamentului de Alianță cu Dumnezeu este momentul central al anului.  Duminică, 15 ianuarie 2017, 38 de aliați din fraternitățile aflate în orașele Bacău, București, Popești-Leordeni și Râmnicu-Vâlcea și-au oferit întreaga viață lui Dumnezeu, reînnoindu-și alianța cu Domnul în virtutea chemării pe care au primit-o de la El.
A treia predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa (16 decembrie 2016)
28 decembrie 2016.
În lunea de după Rusalii din 1975, cu ocazia încheierii Primului Congres Mondial al Reînnoirii Carismatice Catolice, fericitul Paul al VI-lea a adresat celor zece mii de participanţi reuniţi în bazilica "Sfântul Petru" un discurs în care a definit Reînnoirea Carismatică drept "o chance pentru Biserică". După ce a terminat de citit discursul oficial, Papa a adăugat, improvizând, aceste cuvinte: "În imnul pe care-l citim în această dimineaţă în breviar şi care provine de la sfântul Ambroziu, în secolul al IV-lea, este această frază greu de tradus deşi este foarte simplă: Laeti, care înseamnă cu bucurie; bibamus, care înseamnă bem; sobriam, care înseamnă bine definită şi moderată; profusionem Spiritus, adică belşugul Duhului. Laeti bibamus sobriam profusionem Spiritus. Ar putea să fie motoul imprimat pe mişcarea voastră: un program şi o recunoaştere a mişcării însăşi".
A doua predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa (9 decembrie 2016)
28 decembrie 2016.
Continuăm reflecţiile noastre despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa Bisericii şi a creştinului. Sfântul Paul menţionează o carismă deosebită a Duhului numită "discernământul duhurilor" (1Cor 12,10). La origine, această expresie are un sens foarte precis: indică darul care permite să se distingă, între cuvintele inspirate sau profetice rostite în timpul unei adunări, cele care vin de la Duhul lui Cristos de cele care provin de la alte duhuri, adică ori de la duhul omului, ori de la duhul demoniac, ori de la duhul lumii.
Prima predică de Advent a părintelui Raniero Cantalamessa (2 decembrie 2016)
28 decembrie 2016.
Cu celebrarea a 50 de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican s-a terminat prima fază de "după Conciliu" şi se deschide alta. Dacă prima fază a fost caracterizată de problemele referitoare la "receptarea" Conciliului, aceasta nouă va fi caracterizată, cred, de completarea şi integrarea Conciliului; cu alte cuvinte, de recitirea Conciliului în lumina roadelor produse de el, punând în lumină şi ceea ce lipseşte în el, sau e prezent numai în fază seminală.
Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Copyright 2010 Comunitatea Magnificat