Seminarul de Viaţă Nouă în Duhul Sfânt

Seminarul de Viaţă Nouă în Duhul Sfânt, organizat în vederea experienţei efuziunii Duhului, este un itinerar tematic cu o durată de şapte-opt săptămâni, semnificând perioada dintre Paşte şi Rusalii, adică dintre învierea lui Isus şi darul Duhului Sfânt din ziua de Rusalii, moment în care s-a născut comunitatea primilor creştini, adică Biserica.

Seminarul de Viaţă Nouă în Duhul Sfânt s-a născut în ambientul catolic, chiar în primii ani ai Reînnoirii Carismatice Catolice, diferenţiindu-se din acest punct de vedere de ambientul penticostal care pune accentul pe efuziunea spontană, fără nici o pregătire în prealabil. Duhul Sfânt rămâne oricum suveran şi liber în acţiunile sale, totuşi experienţa arată că omul are nevoie de timp şi de ajutor pentru a se deschide acţiunii harului. Prin acest Seminar, nu numai că se asigură un proces de conştientizare asupra unor adevăruri fundamentale ale creştinismului, ci se dă şi posibilitatea ca, prin vestire, persoana să facă experienţa kerygmatică, adică a întâlnirii cu Isus mort şi înviat, fără de care nu este posibilă experienţa carismatică a efuziunii (a iubirii) şi a carismelor (a puterii). Seminarul este un drum de conştientizare a alianţei de la Botez, adică de „vedere” a Tatălui, contemplându-l pe Fiul şi gustându-l pe Duhul Sfânt.

Timpul de desfăşurare a Seminarului semnifică două „aşteptări” voite de Cristos pentru motive numai de Dumnezeu ştiute.

Prima aşteptare este aceea dintre Înviere şi Rusalii, adică a celor 50 de zile în care discipolii au avut parte de apariţiile lui Isus cel înviat. Ucenicii care se îndreptau spre Emaus sunt prototipul acestui itinerar (cf. Lc 24,13-32). Isus, îndeplineşte pentru ei câteva gesturi semnificative. În primul rând li se alătură pe calea de îndepărtare de Ierusalim, îi ajunge din urmă şi-i însoţeşte pe drum. Ei se îndepărtau copleşiţi fiind de dezamăgirea experienţei trăite după ce le-a fost luat Învăţătorul, cuprinşi de frică, tristețe, simțindu-se singuri. Seminarul este un drum parcurs împreună cu Isus, care intră în dezamăgirile vieţii persoanelor, îndepărtate de „Ierusalim” din diferite motive. Al doilea gest al lui Isus este „explicarea Scripturilor referitoare la el” (Lc 24,27). Seminarul este o vestire a Persoanei lui Isus. Al treilea gest al lui Isus este „frângerea pâinii”, adică dimensiunea euharistică. Seminarul este un drum de conştientizare a stării de „îndepărtare de Ierusalim” în vederea „reîntoarcerii” (metanoia) şi a „recunoaşterii” lui Isus la „frângerea pâinii” (cf. Lc 24,35). Seminarul este o ocazie de convertire şi de revenire la comuniunea cu Biserica prin Euharistie.

A doua aşteptare este aceea dintre Înălțare și Rusalii, de 10 zile, petrecută de discipoli la Ierusalim, după îndemnul lui Isus de „a rămâne în cetate până când vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (cf. Lc 24,49). Este o aşteptare imediată prin care este arătată aşteptarea în rugăciune din Cenacol, când „toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc” (Fap 2,1). În cadrul Seminarului, acest moment este ziua de efuziune, în care participanţii la Seminar primesc rugăciunea de efuziune, adică invocarea Duhului Sfânt asupra lor prin impunerea mâinilor.

SEMINARII DE VIAȚĂ NOUĂ ÎN DUHUL SFÂNT
ORGANIZATE DE COMUNITATEA MAGNIFICAT PÂNĂ ÎN PREZENT:

AFLĂ CÂND ŞI UNDE VA FI VIITORUL SEMINAR