cere rugăciune

Din viața fraternităților nr. 9

Știri generale

Zilele comunitare au avut loc în 11 ianuarie la București și Bacău, în 12 ianuarie la Alba Iulia și Popești-Leordeni, iar în 19 ianuarie la Râmnicu Vâlcea. Aliații, Amicii, Candidații la Alianță, Discipolii și invitații s-au bucurat de prezența Domnului în cadrul rugăciunii comunitare carismatice, au împărțit hrana Cuvântului prin învățătura ținută, au lăsat iubirea lui Isus din Preasfântul Sacrament să le transforme inimile și apoi au petrecut împreună  timp de har.

Știri din fraternități

Fraternitatea din Alba Iulia

12 ianuarie – Ziua Comunitară a fost un prilej de mare bucurie prin prezența mai multor frați din Cluj Napoca. Revederea sub umbrela Domnului prin rugăciunea comunitară carismatică, învățătură, mărturiile și agapa fraternă au umplut inimile tuturor de recunoștința și dorința de a-l urma pe Domnul și a-l purta acolo unde El ne trimite.

28 ianuarie – Cluj Napoca, s-a desfășurat prima întâlnire pentru frații care au început drumul de Post-seminar.

2 februarie – Ziua Tinerilor cu tema „Ca toți să fie una” la care au fost prezenți tineri consecvenți acestor întâlniri organizate de fraternitatea noastră. Un tânăr nou venit a reprezentat o surpriză plăcută și o bucurie pentru toți cei prezenți prin modul în care s-a rugat și integrat în grup. Rugăciunea comună, mărturia, jocurile și momentele de împărtășire din timpul agapei fraterne au umplut inimile tinerilor de pace și voie bună, precum și dorința de a participa și la următoarea întâlnire. Această întâlnire a fost dublată de o oră de adorație euharistică desfășurată în capela seminarului teologic în cadrul căruia s-a desfășurat întâlnirea și la care au participat frați din Fraternitatea din Alba Iulia. Tinerii sunt un dar prin care Domnul ne cheamă la evanghelizare.

Fraternitatea Betleem din Popești-Leordeni

În 18 ianuarie Fraternitatea noastră a organizat Cursul de eliberare la Brașov pentru 19 frați și surori care urmează drumul de Post-seminar. Agneza Țîmpu și pr. Victor Dumitrescu au ținut acest curs urmat de 3 zile de colocvii de eliberare cu fiecare participant în parte.


În perioada 31 ianuarie2 februarie a avut loc la Casa Agnus Dei din Popești-Leordeni reculegerea Aliaților Agnus Dei din Comunitate la care au participat toate surorile Aliate Agnus Dei din celelalte fraternități din țară. Iar pe 1 februarie au participat cu toții la la Ziua persoanelor consacrate, care s-a sărbătorit la Catedrală cu toate persoanele consacrate din Arhidieceza de București împreună cu toți cei trei episcopi și Nunțiul apostolic. Îndemnul Arhiepiscopului nostru, mons. Aurel Percă, a fost ca persoanele consacrate să fie un semn de speranță pentru lumea întreagă. 

Fraternitatea Misericordia din București

Activități tineri

Colindat la Spitalul Sf. Luca – Pe 15 decembrie – la chemarea unei aliate, care lucrează în spital, de a colinda bătrânii internați acolo, glasurile tinerilor au răsunat la fiecare etaj născând emoție atât în colindători, cât și în cei colindați.  Deoarece unii dintre pacienți urmau să rămână în spital pe durata sărbătorilor, a fost o pregătire frumoasă a inimilor lor pentru a gusta și ei din bucuria Nașterii Domnului.

Adorație la parohia Sf. Cruce, vineri, 31 ianuarie – după Sf. Liturghie, am rămas pentru o oră cu Isus pentru a ne apropia mai mult de el, asemenea lui Zaheu, și a-l invita să stea cu noi la masa, la examene, la studiu, la muncă. După adorație, o parte din tineri s-au retras în sala de cateheză a Centrului Sf. Cruce pentru momente de cunoaștere prin joc.

Zi comunitară

In 11 ianuarie 2025, membrii fraternității Misericordia, dar și toți cei care au decis să ni se alăture, de la mic la mare, ne-am bucurat împreună de rugăciunea comunitară carismatică, de cuvântul de învățătură frânt de părintele Victor Dumitrescu, de prânzul luat împreună, adorația euharistică și, momentul principal: Sfânta Liturghie. 
Prin carisma profeției, în timpul rugăciunii Domnul ne-a încurajat să-l lăudăm împreună pentru a ne zidi unii pe alții și ne-a amintit că vrea să facă un nou legământ cu noi. 
Prin învățătură, Domnul ne-a încurajat că El ne revelează identitatea lui și, prin ea, și identitatea noastră. Nu ne putem cunoaște esența prin autoanaliză, ci prin revelația divină: noi suntem un mister, iar pentru a ne înțelege, trebuie să rămânem în El. 
La predica din timpul Sfintei Liturghii a răsunat: dacă cereți ceva după placul lui Dumnezeu, El vă va da. Dacă o chemare e de la Dumnezeu, El ne va da harul și să o înfăptuim. Totodată, Domnul ne-a vorbit ferm și grijuliu: concurența, încă din vremurile biblice, creează dezbinare; să ne ferim de ea.

Fraternitatea din Râmnicu Vâlcea

C.L.U.B.

Copiii și tinerii care participă la activitățile C.L.U.B. – „Creștem la Umbra Bisericii” – au oferit două concerte de colinde care au bucurat inimile tuturor celor prezenți pe 21 decembrie 2024 în Biserica Sf. Rita și în seara de 24 decembrie 2025 în Biserica Sf. Anton din Râmnicu Vâlcea.

Rugăciune de mulțumire la sfârșitul anului 2024

În data de 29 decembrie 2024, împreună cu frații din Misiunea de la Sibiu, i-am adus mulțumire Domnului pentru toate harurile revărsate asupra noastră în anul ce tocmai se încheie. Frații sibieni au intrat cântând colinde în Biserica Sf. Rita, cea care ne găzduiește cu majoritatea întâlnirilor noastre, iar emoția ne-a cuprins pe toți. Domnul ne-a vorbit să ii aducem laudă și recunoștință în fața Preasfântului Sacrament, asigurându-ne că a pregătit El totul pentru această întâlnire: rugăciunile, cântecele, momentele de tăcere au atins inimile tuturor celor prezenți. Isus ne-a invitat să ne apropiem și să punem în fața lui toate neîmplinirile, poverile, greutățile din acest an. Prin rugăciunea de mulțumire a unei fetițe Domnul ne-a făcut atenți să nu uităm să fim precum copiii în anul ce va veni. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă cu pizza și dulciuri. Bucuria a fost deplină și pentru că au fost prezenți copiii fraților noștri. 

Fraternitatea Shalom din Bacău

Zi comunitară

Sâmbătă, 11 ianuarie 2025, ne-am adunat pentru a trăi o zi comunitară, noi  toți  cei care suntem pe un drum spiritual în fraternitate. Alături de noi au fost și alte persoane invitate care  și-au dorit să experimenteze un alt mod de comuniune fraternă în Domnul. Ziua a început cu Sfânta Liturghie unde ne-am hrănit cu trupul Domnului, dar și prin cuvântul Evangheliei, explicat la predică,  din care am înțeles câtă pace putem avea atunci când, prin rugăciune, cerem și acceptăm să se facă în viața noastră voința Domnului. Apoi a urmat rugăciunea de laudă carismatică prin care Domnul a pregătit inimile pentru mesajul învățăturii care a urmat. Cu toții am înțeles ce înseamnă ca, asemenea lui Petru, în simplitatea inimii să fim instrumente ale Duhului Sfânt care să curgă prin noi ca printr-un bambus despicat în două și transformat într-un jgheab pentru ca această apă vie să facă lumea să înflorească. Mai apoi am luat masa împreună timp în care ne-am apropiat unii de alții prin împărtășirea experiențelor de fiecare zi. În final am avut o oră de adorație a lui Isus Euharisticul, căruia i-am fost recunoscători pentru fidelitatea sa și pentru că ni s-a revelat fiecăruia după voința sa. În aceste momente de intimitate cu Domnul, am avut posibilitatea de a răspunde în inimă la întrebarea provocatoare lansată la învățătură: Cine este Isus pentru mine? 

Fii omul din spărtură pentru visul Domnului!

Intenții de rugăciune:

 ●  Alegeri responsabili de fraternități:  9/13/16/20 februarie 2025

  • Cursul de eliberare Bacău – 8 februarie
  • Cursul de eliberare Popești-Leordeni – 15 februarie
  • Cursul Viziunea Alba Iulia – 23 februarie

Slujirea Națională pentru Media, Comunitatea Magnificat

CITESTE IN CONTINUARE

Curs de metode naturale

Știri generale Zilele comunitare au avut loc în 11 ianuarie la București și Bacău, în 12 ianuarie la Alba Iulia și Popești-Leordeni, iar în 19 ianuarie la Râmnicu Vâlcea. Aliații, Amicii, Candidații la Alianță, Discipolii și invitații s-au bucurat de prezența Domnului în cadrul rugăciunii comunitare carismatice, au împărțit hrana Cuvântului prin învățătura ținută, au […]

Citeste mai mult