cere rugăciune

Cursul pentru cuplurile căsătorite

Comunitatea Magnificat a organizat în perioada 20-22 mai 2011 un „Curs pentru cuplurile căsătorite”, primul de acest fel organizat de Comunitate în contextul unui plan mai amplu de formare a laicilor. 
Cursul s-a ţinut în Mănăstirea Carmelitanilor Desculţi din Ciofliceni (Snagov). La curs au participat un număr de 40 de persoane din Fraternitatea „Misericordia” din Bucureşti, din Fraternitatea „Shalom” din Bacău şi din grupul de rugăciune al Comunităţii Magnificat din Râmnicu-Vâlcea. Am avut un numar de 15 cupluri care parcurg împreună un drum de formare în Comunitate la diferite nivele (aliaţi, noviciat şi discipolat), la care s-au adăugat şi persoane care fac un drum în comunitate, dar nu încă împreună cu partenerul. 
Scopul cursului a fost acela de a aprofunda anumite aspecte care ţin de Sacramentul Căsătoriei şi de trăirea acestuia în conformitate cu valorile evanghelice şi ale moralei creştine catolice, cu scopul reînnoirii relaţiei dintre soţi şi a redescoperirii unei spiritualităţii conjugale întemeiate pe Sacramentul Căsătoriei. 
Dintre temele tratate, amintim: „Sacramentul căsătoriei reflectă gloria lui Dumnezeu”, „Bărbatul după inima lui Dumnezeu”, „Femeia după inima lui Dumnezeu”, „Iubirea şi treptele ei”, „Sexualitatea ca dar al lui Dumnezeu”, „Comunicarea între soţi”, „Iertarea ca stil de viaţă”, „Semnificaţia şi armonia unirii conjugale”, „Factorii care indică nevoia de ajutor în căsnicie”. Cursul a avut momente speciale de rugăciune, de iertare între soţi, de reflecţie personală sau în cuplu pe anumite aspecte de cuplu propuse de cei care au ţinut prelegerile, precum şi momente de împărtăşire în grupuri şi mărturii.

În urma împărtăşirilor din finalul cursului, dar şi a mărturiilor trimise de cei care au participat, putem expune câteva din roadele culese:

„Mulţumesc pentru Cursul de cupluri. Pot confirma acum ca invocându-l pe Domnul în relaţia cu soţul meu am experimentat o unitate în cuplu şi o bucurie cum nici nu mai credeam că este posibilă” (novice).

„Acest curs a reînnoit total viaţa noastră de cuplu şi pot spune că parcă ne-am căsătorit aici la acest curs. Nici în ziua căsătoriei noastre nu am trăit ce am trăit la acest curs şi mai ales la Liturghia de încheiere când m-am dus la Împărtăşanie ţinându-mă de mână cu soţul meu! În momentul când ne-am cerut iertare reciproc am decis să uităm totul, toate rănile şi trădările din trecut şi să o luăm de la capăt, să începem de la zero viaţa noastră de cuplu” (discipolă).

„La acest curs am auzit lucruri pe care nu le-am auzit de la nimeni pană acum şi nici nu cred că le voi mai auzi. M-a atins faptul că cei care au ţinut învăţăturile au avut curajul să expună şi să explice nişte lucruri atât de intime şi delicate cu o claritate şi simplitate atât de mare. Am înţeles mai bine cum trebuie să-l iau pe soţul meu şi mai ales cum să depăşesc şi să accept o problemă pe care el o are” (novice).

„Pentru mine ceea ce am auzit la acest curs a fost totul nou, căci eu nu ştiam nimic din tot ce s-a spus aici, deşi am peste 30 de ani de căsătorie. Voi încerca de acum să pun în practică cele auzite la curs” (discipolă).

„La acest curs mi-am dat seama cât de ignorantă am fost cu privire la atâtea lucruri ce privesc viaţa de cuplu şi mai ales cu privire la păcatul care strică armonia de cuplu. Din punct de vedere moral nu ştiam aproape nimic în ceea ce priveşte viaţa intimă, ce e permis şi până unde se poate merge ca să nu încalci limitele morale” (novice).

„Acest curs m-a ajut să-mi privesc soţia cu alţi ochi, ca pe un dar, înţelegând că Dumnezeu a creat-o diferită de mine însă tocmai pentru a ne îmbogăţi reciproc. Momentul cel mai adânc a fost atunci când ne-am cerut iertare reciproc” (discipol).

„Am primit la acest curs răspunsuri pe care le aşteptam deja de 25 de ani” (discipol).

„Am înţeles la acest curs că sensibilităţile sunt diferite între bărbat şi femeie. Cred că de acum înainte îmi va fi mult mai uşor să înţeleg sensibilitatea soţiei mele şi că trebuie să avem răbdare să construim împreună” (discipol).

„Pentru prima dată am aflat şi am înţeles acest fapt: Căsătoria este un Sacrament. Am fost forte mult atins şi eu şi soţia când am putut azi să ne apropiem de altar ţinându-ne de mână şi ne-am împărtăşit amândoi. Am simţit că Dumnezeu a reînnoit legământul dintre noi” (discipol).

„Fiind un soţ tânăr, acest curs m-a ajutat să văd multe aspecte privind intimitatea cu soţia mea dintr-un alt unghi şi să mă eliberez de multe complexe. Am descoperit că Dumnezeu a dat mie şi soţiei mele un sacrament minunat şi că avem harul de a-l trăi” (novice).„Acest curs m-a ajutat să privesc înapoi la cei 25 de ani de căsătorie pe care-i avem. Am descoperit că au fost multe lucruri în care eu nu am avut dreptate şi că am greşit pentru că nu am ştiut să dau dreptate şi soţiei mele. Am fost atins de momentul cererii reciproce de iertare, precum şi de reînnoirea pe care am simţit-o apropiindu-ne împreună de Sf. Împărtăşanie” (discipol).

CITESTE IN CONTINUARE

Stând în spărtură

Comunitatea Magnificat a organizat în perioada 20-22 mai 2011 un „Curs pentru cuplurile căsătorite”, primul de acest fel organizat de Comunitate în contextul unui plan mai amplu de formare a laicilor. Cursul s-a ţinut în Mănăstirea Carmelitanilor Desculţi din Ciofliceni (Snagov). La curs au participat un număr de 40 de persoane din Fraternitatea „Misericordia” din Bucureşti, […]

Citeste mai mult