cere rugăciune

Arhiepiscopul Bassetti a fost numit Cardinal de Papa Francisc

Mons. Gualtiero Bassetti, arhiepiscopul de Perugia-Città della Pieve (Italia), după ce nu demult Papa Francisc l-a numit membru în Congregația pentru Episcopi a Sfântului Scaun, iată că în ziua de 12 ianuarie 2014 l-a creat Cardinal, aflându-se printre cei 19 episcopi care în Consistoriul din 22 februarie vor îmbrăca veșmintele de culoare purpurie, specifice cardinalilor.Pentru Comunitatea Magnificat această veste produce o mare bucurie, deoarece mons. Bassetti este actualmente episcopul păstor al Comunității noastre. Perugia este locul unde Dumnezeu a predispus să se nască Comunitatea Magnificat în ziua de 8 decembrie 1978 și de atunci, episcopii acestei Arhidieceze din centrul Italiei, au fost mereu păstori pentru Comunitate, însoțind-o de-a lungul anilor cu grijă părintească. Astfel, în februarie 1979, Mons. Ferdinando Lambruschini acordă prima aprobare oficială a Comunității în Arhidieceză, pentru ca mai apoi pe 15 octombrie 1995, mons. Ennio Antonelli să o recunoască drept Asociație privată de credincioși și să-i aprobe primele Statute, iar în 24 decembrie 2004, mons. Giuseppe Chiaretti să aprobe și să promulge noile Statute ale Comunității Magnificat.

Mons. Gualtiero Bassetti a fost numit arhiepiscop de Perugia pe 16 iulie 2009, însă cunoștea deja de mult timp Comunitatea Magnificat și participa la Întâlnirile Generale pe care aceasta le organizează anual. Astfel, primii aliați din România, în ianuarie 2009, și-au asumat Angajamentul de Alianță chiar în prezența sa și a Preasfințitului Cornel Damian, când încă nimeni nu-și imagina că peste 6 luni va fi numit de Papa Benedict al XVI-lea Arhiepiscop de Perugia, devenind astfel părinte și păstor al Comunității Magnificat. De atunci, mons. Bassetti, nu a lipsit niciodată de la celebrarea Alianței, iar grija sa pentru Comunitatea Magnificat s-a manifestat constant. Un exemplu elocvent este faptul că în februarie 2013 mons. Bassetti a prezentat și încredințat Comunității un document cu privire la „Liniile generale de îndrumare spirituală în Comunitatea Magnificat”. Și noi din România am avut ocazia de mai multe ori să constatăm marea stimă și apreciere a mons. Bassetti față de fiii și fiicele Comunității Magnificat care se află în România.

Iată câteva date biografice. Mons. Gualtiero Bassetti s-a născut în ziua de 7 aprilie 1942 în localitatea Popolano di Maradi din provincia Toscana (Italia). Este hirotonit preot pe 29 iunie 1966 și va sluji doar ca vicar într-o parohie din Florența, pentru că după doi ani misiunea se va desfășura mai mult în cadrul formării preoților, fiind rector atât la Seminarul Mic (1972-1979), cât și la Seminarul Mare (1979-1990). După ce mai întâi, în 1992, devine vicar general al Arhidiecezei de Florența, pe 9 iunie 1994, papa Ioan Paul al II-lea îl numește episcop de Massa Marittima-Piombino. Pe 21 noiembrie 1998 este numit episcop de Arezzo-Cortona-Sansepolcro, iar în data de 16 iulie 2009, papa Benedict al XVI-lea îl numește Arhiepiscop de Perugia Città della Pieve. În ziua de 29 iunie 2010 este ridicat la rangul de arhiepiscop mitropolit, primind palium-ul de la papa Benedict al XVI-lea în Bazilica Sf. Petru din Vatican. Pe 16 decembrie 2013, papa Francisc îl numește membru în Congregația pentru Episcopi, iar în ziua de 22 februarie devine cardinal.

CITESTE IN CONTINUARE

„Secerișul este mare” - Celebrarea Alianței în România

Mons. Gualtiero Bassetti, arhiepiscopul de Perugia-Città della Pieve (Italia), după ce nu demult Papa Francisc l-a numit membru în Congregația pentru Episcopi a Sfântului Scaun, iată că în ziua de 12 ianuarie 2014 l-a creat Cardinal, aflându-se printre cei 19 episcopi care în Consistoriul din 22 februarie vor îmbrăca veșmintele de culoare purpurie, specifice cardinalilor.Pentru […]

Citeste mai mult