Curs de mijlocire profetică în Comunitatea Magnificat: „Doamne, ce te doare?”

În perioada 24-26 ianuarie, Comunitatea Magnificat din România a organizat la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni un „Curs de mijlocire profetică”, la care au luat parte 102 frați din toate cele cinci fraternități ale Comunității. Formatul și conținutul cursului au fost adaptate de organizatori după Cursul de mijlocire profetică organizat la Fulda (Germania) în octombrie 2018 de către ICCRS (actualmente CHARIS), la care au participat și câțiva membri ai fraternităților din România.

Cursul a început vineri după amiază cu un scurt moment introductiv de invocare a Duhului Sfânt de către toți participanții. Prima temă, intitulată Chemarea și urgența de a mijloci –„a sta în spărtură”,a avut rolul de a ne face conștienți de cât de esențială este rugăciunea de mijlocire în fraternitățile noastre, ba chiar de faptul că este elementul central. „Slujirea de mijlocire este tija care ține împreună spițele umbrelei”, este „pilonul pe care se sprijină celelalte slujiri, fără de care o comunitate nu are stabilitate și continuitate”. Pornind de la exemplul lui Abraham, care a „negociat” cu Dumnezeu pentru salvarea Sodomei și Gomorei, și al lui Moise care a intervenit pentru poporul evreu, când putea să păstreze pentru el și casa lui Țara făgăduinței, am aflat că mijlocirea începe ca un dialog între noi și Dumnezeu. Este o cerere cu insistență, însă nu pentru noi, ci pentru ceilalți. Dar de ce are Dumnezeu nevoie ca noi să mijlocim? Am aflat răspunsul în versetul din profetul Ezechiel 22,30: „Am căutat printre ei un om care să ridice un zid și să stea în spărtură înaintea mea pentru țară, ca să nu o distrug, dar nu am găsit niciunul”. Dumnezeu vrea ca noi să fim străjerii cetății Lui, să veghem de pe metereze asupra celor din interior și să intervenim atunci când dușmanul atacă.

A urmat primul „atelier” de lucru, cu provocarea de a învăța și experimenta în grupuri mici cum să mijlocim „după inima lui Dumnezeu”, întrebându-l pe El cum vrea să ne rugăm pentru intențiile primite. La final, participanții au fost atât de doritori să împărtășească în plen rezultatele acestei experiențe încât am întârziat la cină. Programul primei zile, după cină, s-a încheiat cu două mărturii despre rugăciunea de mijlocire și roadele pe care aceasta le-a adus în fraternitățile din Bacău și Râmnicu-Vâlcea.

Ziua a doua a cursului, sâmbătă, a fost plină de informații și experiențe. Anunțată fiind o zi lungă, programul a început devreme, cu o rugăciune de laudă carismatică. Prima tema a zilei a fost despre atitudinile celui care se roagă pentru alții. Mijlocirea este precum careul roman de scuturi, care oferă protecție tuturor celor implicați în bătălie, însă ni s-a atras atenția că inima celui care mijlocește trebuie să fie curată și cu aspirație către sfințenie, căci „locul pe care stai este pământ sfânt” (Ex 3,5). Adică, am fost invitați la umilință și la a ne ruga cu viziune, cerându-i lui Dumnezeu să intervină, însă fără să îi trasăm noi limite. În același timp, exemplele biblice ne-au ajutat să înțelegem că este necesar să cerem nu doar cu umilință, ci și cu o anumită îndrăzneală și chiar cu „nerușinare”, adică fără rețineri și cu atitudinea de fii, de prieteni ai Domnului. Tot atunci am aflat că există și piedici în rugăciunea de mijlocire, precum neiertarea, lipsa de unitate și de iubire, păcatele de care nu ne căim, adică tot ceea ce ne împiedică să avem o inimă curată.

Următoarea temă a zilei a fost Rolul carismelor în rugăciunea de mijlocire. Carismele sunt cele care ne ajută să vedem și să simțim „povara” din inima Domnului, „durerea” pe care El o are în inimă cu privire la o situație sau alta, povară pe care ne-o transmite nouă în calitate de mijlocitori. De asemenea, carismele sunt cele care ne permit să colaborăm cu Duhul Sfânt într-un mod specific fiecărei situații de mijlocire, întrucât El este cel care acționează și împlinește, nu noi. Acest moment s-a încheiat cu o adorație euharistică pentru a deschide inimile participanților spre slujirea de mijlocire și pentru a primi carismele necesare pentru aceasta. Spre finalul adorației, în mod spontan, a fost inițiat un moment de rugăciune profetică asupra responsabililor de fraternități, care au fost invitați de Domnul să rămână în comuniune și să se sprijine reciproc, să nu rămână izolați în slujirea lor.

După prânz, a urmat o temă mai tehnică despre pașii mijlocirii profetice, temă care a fost însă prezentată într-o manieră carismatică, astfel încât să nu ne lăsăm furați de oboseala de după-amiază, ci mai degrabă atinși de mărturiile personale și exemplele inserate în prezentare. Desigur, nu ne-am oprit la teorie, ci am pus în practică pașii mijlocirii în cadrul celui de-al doilea „atelier” de lucru. Experiențele făcute la aceste ateliere au fost împărtășite din nou în plen, în mod concis, pentru a lăsa loc apoi pentru Sfânta Liturghie.

După cină, tema care a urmat a fost despre războiul spiritual în mijlocire și despre arsenalul cu care suntem echipați pentru luptă: centura adevărului a omului liber, platoșa dreptății, încălțămintea bunăvoinței (a fi în drum cu fratele nostru), scutul credinței, coiful mântuirii și sabia Duhului (cf. Ef 6,13-16). Deși cele mai multe dintre aceste arme sunt pentru a ne apăra, sabia este o armă ofensivă. Am înțeles din aceasta că noi nu trebuie doar să ne apărăm de Cel Rău, ci trebuie să îl și atacăm în anumite momente. Lupta nu o purtăm doar împotriva diavolului, ci suntem nevoiți să luptăm și împotriva noastră, a comodității noastre, dar și a lumii și ideologiilor sale. La aspectele teoretice ale temei s-au adăugat și mărturii edificatoare. Seara s-a încheiat cu încă o mărturie plină de viață a unui frate care ne-a împărtășit cum Domnul i-a descoperit pașii mijlocirii profetice și drumul spre victorie cu prilejul unui eveniment sportiv, dar și cum tot Domnul i-a cerut apoi să-i pună în practică pentru o cauză mai serioasă.

Ziua a treia și ultima am început-o tot cu o rugăciune de laudă carismatică, în timpul căreia Domnul ne-a vorbit și ne-a invitat să fim „personali” și să fim deschiși pentru o întâlnire intimă cu El. În prima temă a zilei, ni s-a vorbit despre suferință și mijlocire și despre legătura dintre mijlocire și evanghelizare. Rugăciunea de mijlocire este cea care pregătește terenul, sădește foamea și setea de Dumnezeu în sufletele oamenilor, iar evanghelizarea o hrănește. Și Sf. Francisc Xaveriu și Sf. Tereza sunt patroni ai misiunilor, dar Sf. Tereza a trăit toată viața în mănăstire mijlocind pentru misionari. Ultima temă a cursului, intitulată „Cele patru roți ale mijlocirii”, a fost una concluzivă, încurajând fraternitățile comunității să susțină lucrarea de evanghelizare cu o mijlocire profetică susținută. A urmat un ultim „atelier” de mijlocire profetică pe grupuri mici, un moment de împărtășire în plen și Sfânta Liturghie, celebrată în biserica mănăstirii.

După-amiaza a fost rezervată pentru mărturiile participanților. Au ieșit cu acest prilej la lumină numeroase experiențe uimitoare pe care Duhul Sfânt le-a făcut posibile cu prilejul atelierelor de mijlocire profetică, dintre care unele chiar în inimile mijlocitorilor.

A ne pune în fața Domnului pentru a mijloci înseamnă cu a intra în dialog cu El, a-l întreba ce-l doare și a ne ruga pentru ceilalți „după inima Sa” și nu după așteptările și dorințele noastre, nici măcar după ale celor pentru care mijlocim. Căci Duhul suflă unde vrea, nu știm de unde vine și încotro merge, însă noi trebuie să ne punem la dispoziția lui și să ne lăsăm purtați. În acest fel, mijlocirea profetică devine „motorul” care împinge înainte și face ca Vestea cea Bună să aducă rod, devine o arma, chiar una agresivă pentru cucerirea și recucerire a teritoriilor pentru Împărăția lui Dumnezeu.