cere rugăciune

Ministerul de caritate

În Comunitatea Magnificat, ministerul de caritate constă în a pune în practică acea chemare carismatică – darul Duhului Sfânt – care, mai ales după rugăciunea de efuziune a Duhului Sfânt, îi împinge puternic pe unii fraţi şi unele surori să trăiască în mod mai exemplar, mai arzător, mai concret dăruirea de sine în diferitele şi multiplele slujiri faţă de aproapele.

Caritatea este porunca lui Isus. Caritatea este egală cu sfinţenia. E nevoie să ne reînnoim continuu în caritate. Caritatea este principala vocaţie a creştinului şi prin urmare nu este un lux pentru nimeni; este slujirea tuturor. În Comunitate există străduinţa din partea fiecăruia de a trăi această datorie a carităţii, dar există şi o formă organizată sau minister de caritate, destinat să facă o slujire specifică.

Concret, acest minister de caritate se ocupă cu organizarea unui proiect de „adopţie la distanţă” numit „Operazione fratellino” pentru copiii săraci sau copii din familii aflate în dificultate, proiect care este descris pe acest site.

Atât Fraternitatea „Misericordia” din Bucureşti, cât şi Fraternitatea „Shalom” din Bacău sunt implicate în acest proiect, derulat în colaborare cu fraţii şi surorile din Italia. De fapt, este un proiect care implică toate Fraternităţile Comunităţii Magnificat, ori sub aspectul organizării, ori sub cel al susţinerii financiare.

PROIECTUL COMUNITĂŢII MAGNIFICAT PENTRU AJUTORAREA COPIILOR DIN FAMILIILE CU DIFICULTĂŢI MATERIALE DIN ROMÂNIA

 Operazione “Fratellino” (www.operazionefratellino.it) este un proiect pe care Comunitatea Magnificat îl desfăşoară în România încă din anul 2004 şi de pe urma căruia au beneficiat până acum un număr total de 83 de copii. Sistemul de ajutorare a acestor copii se bazează pe mecanismul “adopţiei la distanţă” şi constă în alocarea periodică a unui ajutor financiar pentru copiii care provin din familii care au dificultăţi materiale, indiferent de cauzele care au generat aceste dificultăţi. Obiectivul sunt copiii care, pe cât posibil, nu trebuie sa sufere din cauza problemelor părinţilor şi ale familiilor lor.
Pentru Comunitatea Magnificat este un proiect de largă anvergură care implică aproape toate Fraternităţile ei. Unele Fraternităţi sunt implicate în organizarea proiectului, altele ajută din punct de vedere al asigurării fondurilor necesare. În România, ambele Fraternităţi locale sunt implicate în proiect sub aspectul organizării, distribuirii şi supravegherii, iar beneficiarii actuali sunt 51 de copii din 15 localităţi din diferite zone ale ţării.

1. Organizarea proiectului

Din punct de vedere financiar, în funcţie de opţiunea donatorului copiii pot fi ajutaţi prin diferite modalităţi:

a) Lunar pentru asigurarea unei sume fixe (propusă de Comunitate în funcţie de evoluţia costurilor vieţii şi serviciilor). Donatorul are posibilitatea de a alege între:A.Adopţie de bază pentru preşcolari (o sumă de bani pentru necesităţile de hrană, locuinţă, medicale şi de îmbrăcăminte);

B.Adopţie completă (adopţie bază + cheltuieli şcolare).

b) Spontan şi sporadic (ofertă liberă pentru soluţionarea cazurilor speciale şi extraordinare, precum şi pentru cheltuielile de organizare, distribuire şi desfăşurare a proiectului)

Comunitatea pune periodic la dispoziţia donatorilor material informativ cu privire la copiii “adoptaţi” financiar, precum şi cu privire la modul de utilizare a donaţiilor.

În acelaşi timp se încearcă şi oferirea unui sprijin moral şi spiritual acestor familii. Copiii sunt vizitaţi periodic de fraţii şi surorile implicate în această slujire.

2. Situaţia actuală

Comunitatea Magnificat prin acest proiect se îngrijeşte de copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 17 ani, cu domiciliul în şapte judeţe din România. Situaţiile de dificultate în care se află aceşti copii sunt diferite de la caz la caz:A. Avem copii îngrijiţi doar de mamele lor, ai căror taţi ori sunt decedaţi, ori sunt la închisoare, ori şi-au abandonat copiii, ori sunt bolnavi şi incapabili de muncă. Majoritatea acestor mame nu lucrează sau au la rândul lor probleme de sănătate.

B. Unii copii sunt doar în grija tatălui pentru că mama ori este bolnavă, ori şi-a părăsit familia;

C. Unii copii au ambii părinţi (circa 11 familii), părinţi care sunt responsabili, dar care momentan au diferite probleme: ori sunt părinţi şomeri, ori au mulţi copii, ori au datorii mari;

D. Avem în proiect copii care sunt crescuţi de bunici, fiind ori părăsiţi de părinţi, ori cu părinţi care au probleme psihice sau de alcool;

E. Unii copii se află într-un centrul de plasament ţinut de călugăriţe, fiind părăsiţi de părinţi;

F. Alţi copii sunt în grija unor mame ocazionale (naşe, vecini) din cauza faptului că părinţii ori  sunt iresponsabili, ori au dispărut. 
În general, copiii pe care-i ajutăm sunt sănătoşi, dar avem şi cazuri de copii bolnavi, cum ar fi o fetiţă Down, un băieţel epileptic, o fetiţă cu probleme cardiace mari şi un băieţel cu probleme de astm.
În ceea ce priveşte administrarea fondurilor trimise pentru aceşti copii, acolo unde părinţii şi îngrijitorii lor sunt de încredere, le oferim direct sumele necesare. Sunt însă şi cazuri în care fraţii şi surorile care slujesc în acest minister al carităţii trebuie să se îngrijească direct de distribuirea şi utilizarea fondurilor, pentru a avea astfel garanţia că beneficiarii sunt copiii şi nu alte persoane din jurul lor.

Desigur că există posibilitatea de a primi donaţii pentru acest proiect şi pentru copiii aceştia pe care Dumnezeu ni i-a încredinţat (vezi “Donează” pe coloana din dreapta paginii). Ne-am oprit la 51 de copii pentru că acestea sunt în prezent posibilităţile şi resursele noastre.