cere rugăciune

A VI-a Întâlnire Naţională a Comunităţii Magnificat

În zilele de 7-8 iunie, cu ocazia Solemnităţii Rusaliilor, în Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni (Snagov), Comunitatea Magnificat a organizat a VI-a Întâlnire Naţională la care au participat aproape 200 de membri din oraşele unde Comunitatea este prezentă actualmente (Bucureşti, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Popeşti-Leordeni şi Alba Iulia), dar şi invitaţi din alte localităţi ale ţării. Tema întâlnirii a fost inspirată de un verset din 2Cor 2,8, “Casa pe care o construiesc va fi mare şi minunată”.

Cele trei prelegeri din acest an, pornind de la tema întâlnirii, au fost ţinute de doi dintre Responsabilii Generali ai Comunităţii Magnificat, Daniele Mezzetti şi Andrea Orsini, ambii veniţi din Italia pentru acest eveniment. Prelegerile au fost introduse de momente de rugăciune de laudă carismatică, animate de ministerul de cântece şi de ministerul de laudă al comunităţii, momente de rugăciune în care cei prezenţi au putut experimenta forţa proclamării profetice a Cuvântului lui Dumnezeu şi comuniunea profundă creată de Duhul Sfânt.

Sfânta Liturghie din ajunul Rusaliilor a fost celebrată şi în acest an de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, care a făcut în predica sa referiri ample la recenta întâlnire a Sfântului Părinte cu reprezentanţii Reînnoirii Carismatice Catolice care a avut loc pe Stadio Olimpico din Roma pe 1 iunie, precum şi o reflecţie profundă asupra semnificaţiei “efuziunii Duhului Sfânt” ca experienţă personală fundamentală în Reînnoirea Carismatică.

Prima zi a Întâlnirii Naţionale s-a încheiat cu o veghe de rugăciune şi adoraţie care a fost introdusă de un moment de dans sacru ebraic, realizat de tineri din Comunitate, care au expus în paşi de dans versete din cartea profetului Isaia, din Cântarea Cântărilor şi din Psalmi. În timpul Adoraţiei Euharistice, participanţii s-au rugat pentru o nouă revărsare a Duhului Sfânt asupra Bisericii şi a întregii lumi, ca răspuns la iniţiativa ICCRS intitulată “Rusaliile Naţiunilor”.Cea de-a VI-a Întâlnire Naţională a Comunităţii Magnificat a continuat şi duminică, 8 iunie, tot cu rugăciune de laudă, ascultarea Cuvântului şi cu Sf. Liturghie, totul terminându-se cu un moment de împărtăşire a trăirilor şi experienţelor din aceste zile şi de mărturii, cu adevărat impresionante, despre lucrările lui Dumnezeu în aceste două zile de har.

CITESTE IN CONTINUARE

Conferinţă şi lansare de carte despre Mişcările ecleziale la Bucureşti

În zilele de 7-8 iunie, cu ocazia Solemnităţii Rusaliilor, în Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni (Snagov), Comunitatea Magnificat a organizat a VI-a Întâlnire Naţională la care au participat aproape 200 de membri din oraşele unde Comunitatea este prezentă actualmente (Bucureşti, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Popeşti-Leordeni şi Alba Iulia), dar şi invitaţi din alte localităţi ale […]

Citeste mai mult