cere rugăciune

Campus 2023

În perioada 24-31 iulie s-a desfășurat campusul organizat de Fraternitatea Misericordia din București la Casa „Sf. Iosif” a Congregației „Inimii  Neprihănite” din Odorheiu Secuiesc. 

Au participat aliați, novici, amici și discipoli împreună cu familiile lor, dar și invitați din alte fraternități din țară, însumãnd un total de 80 de participanți, cu vârste cuprinse între 0 și 75 ani, laici, persoane consacrate și un preot. 

Cu toții ne-am bucurat de o casă spațioasă, de mărinimia surorilor și de ocrotirea Sfintei Fecioare Maria – adevărata directoare a casei, după cum ne-a spus responsabila de proiect, sora Emilia Trif, în mărturia ei. 

Un specific al acestor ieșiri, în toată comunitatea Magnificat, este ca fiecare să participe câte zile și în ce perioadă a campusului îi permite timpul de concediu. 

Programul campusului a permis ca fiecare dintre noi să aibă libertatea de a-și personaliza timpul astfel încât să aibă parte de momente de comuniune cu ceilalți, sau de interiorizare, sau chiar de lucru – așa cum s-a întâmplat în cazul fraților din Ministerul Național de Cântece, care au lucrat la adaptarea unui cântec nou, prin care Domnul să fie lăudat mereu „cu o cântare nouă”.

Au fost activități spirituale precum două seri de rugăciune de laudă carismatică, breviarul zilnic recitat împreună, adorație personală în tăcere și, bineînțeles, participarea zilnică la Sfânta Liturghie. Totodată, ne-am bucurat de posibilitatea de a ne alătura programului de rugăciune al surorilor gazdă.

O prospețime aparte a fost adusă de copiii și tinerii comunității, care au dorit să fie împreună și vara. Tinerii au avut parte de un moment special de vindecare interioară, introdus de o scurtă învățătură pe tema teologiei trupului pregătită de Luciana Bejan – soție și mamă din fraternitatea Misericordia. Copiii s-au bucurat de multe jocuri, de ateliere de pictură, muzică și, desigur, nelipsita vânătoare de comori, pregătită pentru ei de către tineri. 

Pe plan recreativ, Domnul ne-a dat tuturor multe posibilități de explorat. De la locurile de joacă din curtea mănăstirii, la ștrandurile din oraș și până la obiectivele turistice din zonă, toate plimbările au fost o ocazie de a gusta din bunătățile Tatălui, îngrijite și administrate de fiii săi. 

Elementul inedit al campusului de anul acesta a fost invitația sorei Emilia ca, cei care dorim, să scriem o scrisoare către Sfânta Fecioară Maria, încredințãndu-i ei preocupările și dorințele noastre. Acesta este modul în care a fost ea îndrumată de către fondatoarea congregației, sora Maria-Ionela Cotoi, să ceară intervenția Mamei Divine în rezolvarea tuturor situațiilor. La plecare, cutia poștală era plină cu plicuri albe ce sigilau cererile noastre.

A fost o săptămână de har în care, dincolo de fragilitățile și limitele noastre de oameni greșitori, am experimentat binecuvântarea de a ne petrece împreună o parte din vacanță. Chiar și pentru cei care au venit doar pentru câteva zile a fost un timp de mulțumire și mângâiere. 

Ministerul Național pentru Media 

CITESTE IN CONTINUARE

Primul seminar amplu de vindecare interioara din Romania

În perioada 24-31 iulie s-a desfășurat campusul organizat de Fraternitatea Misericordia din București la Casa „Sf. Iosif” a Congregației „Inimii  Neprihănite” din Odorheiu Secuiesc.  Au participat aliați, novici, amici și discipoli împreună cu familiile lor, dar și invitați din alte fraternități din țară, însumãnd un total de 80 de participanți, cu vârste cuprinse între 0 […]

Citeste mai mult