Dacă aș putea să-i țin Papei Francisc umbrela…

Trei surori din fraternitatea din București a Comunității Magnificat au dat curs dorinței pe care Duhul Sfânt le-a pus-o în inimă: să fie voluntari la vizita Papei în România.

Ana-Maria Cobzaru, Gabriela Cobzariu și Andreea Blăjuț au ales să spună da impulsului Domnului, să fie slujitori ai pelerinilor. Drept răsplată, au primit o experiență plină de bucurie și comuniune.

Ana-Maria și Gabriela au fost prezente pe teren. Munca lor a constat în a primi pelerini în zonele pregătite special pentru a putea lua parte la Sfânta Liturghie celebrată de Papa Francisc. Andreea a fost voluntar pentru centrul de presă al jurnaliștilor străini. Deși în locuri diferite, trăirea a fost aceeași. Același Duh care umplea inimile pelerinilor, le copleșea și pe cele ale voluntarilor, căci Papa vorbea și acționa în același Duh. Erau una. Un singur Duh și un singur Trup.

Inima voluntarilor a început să tresalte cu mult înainte de “ziua cea mare”. După cum ne împărtășește Ana-Maria despre informațiile istorice aflate la întâlnirea de formare a voluntarilor: A fost o bucurie să aud mărturii despre vizita Papei Ioan Paul al II-lea, inclusiv să văd fotografii de acum 20 de ani în care am recunoscut surori care în prezent fac parte din Comunitate. Și nu doar atât, aceeași soră ne mărturisește că și tatăl ei, venit în vizită, a dorit să dea o mână de ajutor la pregătirea săculeților pentru pelerini, deși era înconjurat de necunoscuți. Iată cum se transmite bucuria de a face împreună lucruri pentru Domnul!

Voluntariatul acesta a fost, pentru surorile noastre, un mod și un moment de a cunoaște oameni cu alte viziuni, cu temperamente diferite și chiar de alte naționalități. Desigur că au apărut și situații mai delicate, însă după cum ne spune și Gabriela, acestea au fost o altă oportunitate în care să Îl binecuvântez și sa îl laud pe Dumnezeu pentru diversitatea caracterelor celor ce au venit.

Pe lângă imboldul de a sluji, Gabriela a avut și o motivație hazlie pentru a fi voluntar. Totul a pornit de la o inofensivă discuție fraternă în care ea susținea că s-ar înscrie ca voluntar dacă ar ști că „poate să îi țină Papei umbrela”. Ei bine, Dumnezeul nostru simpatic și fidel a ținut minte gluma ei și a transformat-o într-un moment de har:

E clar că nu am ținut umbrela Papei Francisc, dar am avut ocazia să îi țin umbrela lui Isus, la împărtășanie, ceea ce pentru mine a fost momentul culminant. Mi-a adus emoție în suflet, bucurie și sentimentul de împlinire.

Chiar dacă faptele surorilor noastre nu au fost mărețe, Duhul a fost cel care a mișcat lucrurile, oamenii și vremea. Ne confirmă Andreea, care pe tot parcursul vizitei Papei, a fost purtată de Domnul către centrul de presă, unde a trăit bucuria de a face lucruri mărunte pentru un eveniment mare, simțind că acolo trebuie să fie. Încheiem folosindu-ne de cuvintele ei, căci mulți dintre noi rezonăm cu acest gând:

Vedeam în el un alt Petru care, cu inima unui tată, vizitează comunitatea creștină din România și o încurajează să meargă împreună mai departe, construind împărăția cerurilor. Așa să ne ajute Dumnezeu!