cere rugăciune

Reînnoirea Angajamentului de Alianță

Pentru frații aliați din Comunitatea Magnificat, Reînnoirea Angajamentului de Alianță cu Dumnezeu estemomentul central al anului.  Duminică, 15 ianuarie 2017, 38 de aliați din fraternitățile aflate în orașele Bacău, București, Popești-Leordeni și Râmnicu-Vâlcea și-au oferit întreaga viață lui Dumnezeu, reînnoindu-și alianța cuDomnul în virtutea chemării pe care au primit-o de la El.

Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii care a încheiat ziua de „Koinonia”, petrecută împreună cu frații novici și amici la Centrul de zi al Fundației Leonardo Murialdo din Popești-Leordeni.

Este primul an în care aliații din toate fraternitățile din România au celebrat acest moment împreună. După modelul lui Isus Cristos, ei s-au angajat din nou să trăiască în Duhul Sfânt din ce în ce mai profund cele patru promisiuni cuprinse în Regula de viață a Comunității: sărăcia, iertarea permanentă, construirea iubirii și slujirea, asumându-și de asemenea să participe zilnic la Sfânta Euharistie, să aibă un moment de rugăciune personală zilnică și un timp de Adorație Euharistică săptămânală. Acestea sunt aspectele concrete care îi vor ajuta să trăiască și să dea mărturie despre realitatea Împărăției Cerului, rămânând în împărtășire cu toți sfinții și râvnind continuu la focul și stilul de viață al primei comunități creștine.

Galerie foto

CITESTE IN CONTINUARE

Rugăciune carismatică pentru tineri - 55 ani de la nașterea Reînnoirii Carismatice Catolice

Pentru frații aliați din Comunitatea Magnificat, Reînnoirea Angajamentului de Alianță cu Dumnezeu estemomentul central al anului.  Duminică, 15 ianuarie 2017, 38 de aliați din fraternitățile aflate în orașele Bacău, București, Popești-Leordeni și Râmnicu-Vâlcea și-au oferit întreaga viață lui Dumnezeu, reînnoindu-și alianța cuDomnul în virtutea chemării pe care au primit-o de la El. Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii care a încheiat ziua de „Koinonia”, petrecută împreună cu frații novici și amici la Centrul […]

Citeste mai mult