cere rugăciune

Seminar pentru tineri

În perioada 13-19 iulie, Fraternitatea din Râmnicu Vâlcea a organizat, în colaborare cu pr. Victor Ostropel, paroh al Bisericii Greco-Catolice Sf. Rita  din oraș, un Seminar de teologia trupului pentru tineri cu tema „Iubirea umană în planul lui Dumnezeu”. Au participat peste 20 de tineri cu vârste între 14 și 30 de ani.

Acest seminar este urmarea unui lung discernământ care s-a finalizat cu o mare provocare, și anume să abordăm teme din teologia trupului, dar în mod kerygmatic sau, altfel spus, să prezentăm tinerilor Kerygma prin intermediul Teologiei trupului.

Înainte de începerea Seminarului, Domnul a chemat întreaga fraternitate la mijlocire pentru această lucrare iar o parte dintre frați au stat în adorație în fața Preasfântului Sacrament zilnic timp de șase zile. 

Echipa de organizare a Seminarului a fost formată din 11 frați și surori din fraternitatea noastră. Aceștia s-au implicat cu dedicare în toate slujirile necesare. Pentru învățături am primit ajutor din partea unei surori consacrate laice din Fraternitatea Betleem din Popești–Leordeni care s-a pus la dispoziția Duhului Sfânt atât pentru a adapta învățăturile la nivelul tinerilor, pentru a găsi resurse și dinamici, cât și pentru a da răspunsuri clare la multele întrebări pe care tinerii le-au avut. 

Tot această soră a rămas la dispoziția tinerilor pe parcursul întregului curs pentru discuții personale în privat, ceea ce i-a ajutat pe tineri foarte mult să se deschidă cu probleme mai intime.

A fost o mare bucurie să vedem fidelitatea tinerilor, entuziasmul și participarea lor activă la întâlniri, uimirea din ochii lor la provocările lansate și dorința tuturor de a face o spovadă generală bună.

Pe parcursul celor 7 seri consecutive, predicatorul le-a captat atenția și i-a condus în profunzimea inimii lor, iar Duhul Sfânt i-a atins pe fiecare după cum a avut nevoie.

Momentele de comuniune din pauze, împărtășirile din grupuri au creat legături de prietenie sinceră și dorința de a continua întâlnirile.

Ultima seară s-a încheiat cu Sfânta Liturghie prezidată de pr. Victor Dumitrescu și concelebrată de pr. Victor Ostropel. A urmat un moment de sărbătoare marcat printr-o agapă fraternă în aer liber. 

Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru toată lucrarea pe care a făcut-o în inimile și în viețile tinerilor, pentru toate semințele plantate. 

Vă lăsăm câteva răspunsuri date de participanți la finalul Seminarului cu privire la ce părere au avut despre mărturiile din timpul învățăturilor și dacă își doresc să continue întâlnirile.

„Mi-au plăcut foarte mult. Am simțit sinceritatea, regretul și tristețea din vocea lor la momentul mărturiilor”.

„M-au ajutat să înțeleg că nu e bine ce fac și m-au schimbat”.

„Au fost foarte intense și m-au atins, mi-a plăcut să aud cum i-a schimbat Dumnezeu în bine”.

„Au fost foarte sincere și pentru unele persoane chiar greu să povestească despre ele însele, dar toate au un final fericit în cele din urmă datorită faptului că au cerut ajutor lui Dumnezeu. Ne-au demonstrat că fără ajutorul Lui nu o să fim niciodată fericiți”.

„M-au ajutat sa înțeleg mai bine cum iubirea lui Dumnezeu i-a ajutat să-și repare greșelile și viața. Am învățat ce trebuie să fac ca să nu repet greșelile lor”.

„La acest curs s-a vorbit despre lucruri despre care nici nu știam că vreau să știu atât de multe”.

„Da, doresc continuarea întâlnirilor deoarece trăim într-o lume plină de idei greșite și de aici știu sigur că aflu ce este corect și adevărat”.

„Da, aș fi interesată să mai particip la astfel de teme deoarece înveți lucruri noi care nu se predau la școala la ora de religie”.

„Da, deoarece îmi dau seama că mă vor ajuta  la fel de mult ca acest Seminar”.

Ministerul Național pentru Media, Comunitatea Magnificat

CITESTE IN CONTINUARE

Dacă aș putea să-i țin Papei Francisc umbrela...

În perioada 13-19 iulie, Fraternitatea din Râmnicu Vâlcea a organizat, în colaborare cu pr. Victor Ostropel, paroh al Bisericii Greco-Catolice Sf. Rita  din oraș, un Seminar de teologia trupului pentru tineri cu tema „Iubirea umană în planul lui Dumnezeu”. Au participat peste 20 de tineri cu vârste între 14 și 30 de ani. Acest seminar […]

Citeste mai mult